VIDEO. Pasionat de cinematografie, un tânăr din Ploiești face vloguri pe Youtube

BOGDAN DINU

Dieter-Vlad Aldea are 17 ani și încă din clasa a VII-a își urmează pasiunea pentru vlogging (video-blogging), în prezent fiind clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești:

„Pare ciudat să stai să vorbești singur cu o cameră, dar pentru mine reprezintă un punct foarte important al evoluției mele. M-a ajutat enorm să nu mai fiu o persoană timorată căreia îi era rușine să ceară nota de plată sau să întrebe unde e baia”, spune Vlad.

Citește și O liceancă vloggeriță din Ploiești este urmărită de 11.000 de persoane pe Youtube

Potrivit spuselor lui Vlad, totul a început dintr-o simplă joacă în timpul gimnaziului: „În clasa a VII-a urmăream o emisiune pe Youtube și, dintr-o glumă cu prietenii mei, am vrut să încercăm să ne facem „fanii”, adică cei 30 de abonați, să râdă. Ne-am lăsat după primele două clipuri pentru că nu ne înțelegeam, dar nu o să uit niciodată entuziasmul cu care filmam. După alți doi ani mi-a venit curajul să îmi iau un aparat DSLR cu care să încep să mă filmez, de data asta singur”.

Vlad și-a publicat primul videoclip pe data de 20 septembrie 2015, chiar acum doi ani: „La început mi se părea un vis să ajung la 100-200 de abonați. Stăteam toată noaptea să trimit link-ul canalului meu prietenilor ca să dea share și căutam toate felurile posibile în care să îl promovez. Am muncit enorm la el.

Într-o seară mi-au răspuns TheWampers (n.r. un grup format trei vloggeri din Craiova; peste 100.000 de abonați pe Youtube la data publicării articolului). Am fost șocat că au acceptat să filmeze cu mine. În momentul în care au postat videoclipul cu mine pe canalul lor aveam 509 abonați, iar când m-am trezit a doua zi dimineață și am deschis canalul de Youtube aveam 1.200 de abonați.

Din momentul acela am început să mă prind foarte bine cum merge treaba pe Youtube. Am trecut prin foarte multe momente de nedescris cu abonații mei și cu ceilalți prieteni vloggeri. Le mulțumesc pentru fiecare gest și moment!”, a adăugat Vlad.

Vlad are, în prezent, peste 10.000 de urmăritori pe Youtube, clipurile lui fiind vizionate de peste 343.990 de ori, până la ora publicării articolului: „Vreau să pun suflet în continuare și îmi propun ca peste fix un an să am 100.000 de abonați la canalul meu”.

Tânărul vlogger își dorește ca în următorii ani să studieze cinematografia la facultate în București sau în Cluj.

Preluat de pe ziarulincomod.ro

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: