Programul pentru Ziua Națională la Ploiești și în țară

ELENA V.

Ziua Națională a României, sărbătorită pe 1 Decembrie 2017, va fi celebrată prin mai multe evenimente, manifestații, dar și tradiționala paradă militară.

Programul pentru ziua de 1 Decembrie – Ploiești

Sosirea persoanelor oficiale (oficialități locale, veterani de război, parlamentari de Prahova, cadre militare active, în rezervă și retragere) va avea loc începând cu ora 10.00, când se vor saluta și drapelele de luptă.

Ulterior, se va intona Imnul Național al României și se va oficia o ceremonie religioasă. În intervalul orar, 10.15-10.30, oficialitățile locale vor susține alocuțiuni, urmate de depuneri de coroane, jerbe și buchete de flori, la monumentul domnitorului “Mihai Viteazul”.

Solemna și tradiționala  paradă militară se va desfășura începând cu ora 11.00, când trupele însoțite de tehnica militară vor defila conform planului stabilit de Comenduirea Garnizoanei Militare.

Ploieștenii vor avea plăcerea de a urmări și un mic concert susținut de Muzica Militară a Consiliului Județean Prahova. La ora 11.30 se va încheia ceremonialul militar. În acest context, facem precizarea că, în intervalul orar 09.45-11.30, circulația autoturismelor va fi oprită pe Bulevardul Republicii, în dreptul monumentului domnitorului “Mihai Viteazul”.

Între orele 11.30 – 13.00 va avea loc un concert susținut de Ansamblul “Flacăra Prahovei” al Filarmonicii “Paul Constantinescu” precum și artiști ai Casei de Cultură “I.L. Caragiale”  și ai Teatrului “Toma Caragiu” Ploiești.

În această perioadă se va oferi ploieștenilor tradiționala fasole cu cârnați.

În seara Zilei Naționale, începând cu ora 18.00, ploieștenii vor  putea viziona și un moment inedit, respectiv o frumoasă ceremonie militară  de retragere cu torțe de pe platoul din fața Palatului Administrativ spre Bulevardul Republicii, până în zona monumentului domnitorului “Mihai Viteazul”.

Ploieștenii sunt invitați să participe la toate manifestările organizate de municipalitate cu prilejul „Zilei Naționale a României”, oferind, ca de fiecare dată, un exemplu de civism, demnitate și respect față de simbolurile naționale și conștiința de neam.

Sursa: observatorulph.ro

Programul pentru ziua de 1 Decembrie – București

Cel puțin 3.500 de militari și experți din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații vor lua parte la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, vineri, 1 Decembrie 2017. Parada militară va începe la ora 11:00, în Piața Arcul de Triumf din București, unde va fi așteptat și președintele României, Klaus Iohannis.

Aproximativ 350 de mijloace tehnice, blindate, mașini de luptă, lansatoare de rachete, elicoptere și avioane, militari din forțele terestre, din aviație și marină – participanții la parada militară din București vor avea ocazia să le vadă la defilarea de Ziua Națională a României, începând cu ora 11:00. Pe sub Arcul de Triumf vor defila peste 3.500 de soldați, cu drapele de luptă și blocurile de paradă. Coloana va mărșălui pe bulevardul Kisseleff, până la Piața Presei Libere.

Sursa: digi24.ro

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: