A murit Regele Mihai. Unde va fi înmormântat

ELENA V.

Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viață astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13 (ora României), la reședința privată din Elveția. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteța Sa Regală Principesa Maria. În această seară, la ora 19, Custodele Coroanei române va face o declarație către țară.

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi, pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

La dorinţa Custodelui Coroanei române, funeraliile Regelui Mihai vor respecta tradiţia înaintaşilor Majestăţii Sale Defuncte.

Începând de mâine, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile. Condoleanţele pot fi transmise online la adresa aceasta.

Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de mâine la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale.

Sursa: romaniaregala.ro

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: