Mihai Întâi, ultimul Rege al României – un OM cât o Istorie

CRISTIAN TĂNASE

”Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Cele mai importante lucruri de dobândit după Libertate și Democrație, sunt Identitatea și Demnitatea. Viața mea a fost o lungă și loială așteptare. Așteptarea ca Europa să-și vină în fire, așteptarea ca România să se întoarcă la ea însăși. Se cuvine să rezistăm prezentului și să ne pregătim viitorul! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.” MS Regele Mihai I

Regele Mihai I a încetat din viață marți, 5 decembrie, la reședința privată din Eleveția, la vârsta de 96 ani.

Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de îmormântare  va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală. La dorința Custodelui Coroanei române, funerariile Regelui Mihai I vor respecta tradiția înaintașilor Majestății Sale Defuncte – se precizează într-un comunicat de  către Biroul de Presă al Majestății Sale Regele.

”Români, Țara a pierdut pe Regele Mihai I.Timp de peste 9 decenii el le-a închinat României toate puterile cu devotament și răbdare. Am pierdut ca voi toți un părinte. O pierdere personală și o pierdere pentru întreaga națiune. În aceste clipe grele suntem uniți în suferința noastră. Cu infinită iubire și principia puternice, Regele Mihai a scris în Cartea Neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană. Bunătatea și iertarea sa au învins toate relele secolului trecut. Înțelepciunea lui a asigurat continuitate identității noastre în momente de gravă abatere de la mersul firesc al țării. Regele nostrum a fost o parte din fibra Statului român. Prin întreaga sa viață, tatăl meu a continuat legătura Familiei Regale cu națiunea română. Pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi.” a declarat Custodele Coroanei române, ASR Principesa Margareta.

”Astăzi, națiunea noastră este în doliu. Un mare om de stat și un mare român a plecat dintre noi. Am primit cu profundă durere și tristețe vestea morţii Majestății Sale Regelui Mihai I. Călătoria aproape seculară a ultimului Suveran al României se încheie aici. Prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai și-a pus întreaga viața în slujba țării noastre și a servit-o cu demnitate și responsabilitate până în ultima clipă. În aceste ore, vă îndemn pe toți să avem puterea și înțelepciunea să onorăm așa cum se cuvine meritele lui Mihai I. Dumnezeu să-L odihnească în pace!” se arată într-un mesaj transmis de către Președintele României, Klaus Iohannis.

Trupul neînsuflețit al MS Regele Mihai I va fi adus în țară miercuri, 13 decembrie, după care va fi transportat la Castelul Peleș, urmând ca la ora 14.00, sicriul cu corpul neînsuflețit să fie depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș.

Cei care doresc să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte, o pot face în Sala Tronului de la Palatul Regal din București, miercuri 13 decembrie între orele 21.00 – 24.00 iar joi (14 decembrie) și vineri (15 decembrie) între orele 08.00 – 22.00. Înmormântarea ultimului Rege al României, va avea loc sâmbătă, 16 decembrie. Slujba de înmormântare va avea loc în Catedrala Patriarhală din București, iar trupul neînsuflețit va fi înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Reglă din Curtea de Argeș, acolo unde este înmormântată și Regina Ana.

În seara de 5 decembrie, la Catedrala Patriarhală au fost înălțate rugăciuni pentru sufletul MS Mihai I, Regele României. În toate bisericile din Patriarhia Română se vor înălța rugăciuni pentru odihna sufletului Regelui Mihai, se arată într-un mesaj adresat de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, citat de basilica.ro. ”Regele Mihai I al României rămâne în istorie ca simbol al unităţii şi demnităţii poporului român de pretutindeni şi exemplu de curaj, înțelepciune şi devotament în slujirea patriei şi a neamului românesc în vremurile dificile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi în perioada de început a regimului comunist din România.” Transmite PF Daniel, Patriarhul BOR.

În ședința de Guvern de miercuri(6 decembrie), au fost aprobate 3 zile de doliu național pentru MS Regele Mihai I al României, acestea fiind 14, 15 și 16 decembrie. După anunțul privind moartea Regelui, conducerea Muzeului Național Peleș, a dispus coborârea drapelului în bernă la Castelul Peleș.

„Regele Mihai a fost o figură foarte importantă în istoria noastră comună, a luptat împotriva comunismului şi fascismului, a avut legături foarte strânse cu Marea Britanie. Este o perioadă foarte tristă şi suntem alături de România în aceste momente,” a declarat ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell.

MS s-a născut pe 25 octombrie 1921 în Sinaia. MS Regele Mihai I, a fost fiul principelui Carol ( viitorul rege Carol al II-lea) și al prințesei Elena. A fost nepotul Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria și al Regelui Constantin I al Greciei.

A fost Regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, după moartea bunicului său Ferdinand I, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947, după abdicarea lui Carol al II-lea. La 30 decembrie 1947, a fost silit să abdice de către comuniști, aceștia au anunțat abolirea monarhiei și instaurarea Republicii Populare, iar la 3 ianuarie 1948 a fost silit să părăsească țara.

În iunie 1948 s-a căsătorit cu Ana, principesa de Bourbon-Parma, cu care a avut 5 fiice și tot în același an i-a fost retrasă cetățenia română!

După Revoluția din 1989, acesta a fost împiedicat să revină în țară fiind împiedicat de regimul Ion Iliescu. Abia sub președinția lui Emil Constantinescu, MS Regele Mihai I, și-a recăpătat cetățenia română.

Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, pe 25 octombrie 2011, Regele Mihai a ținut un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului României, urmând ca în martie 2016 să se retragă din viața publică, datorită sănătății precare, fiind diagnosticat cu cancer.

Regele Mihai a fost decorat cu Ordinul Victoria – cea mai înaltă decorație militară a Uniunii Sovietice de către Stalin, ”Legiunea de merit” a armatei americane, în grad de șef comandor din partea președintelui SUA Harry S. Truman, dar și cu Emblema de Onoare a Armatei României (2012).

La Castelul Peleș, la Palatul Regal din Calea Victoriei și la Palatul Elisabeta, sunt deschise cărți de condoleanțe. Acestea sunt la dispoziția publicului timp de 40 de azi.

Redacția Sptămâna Prahoveană, transmite sincere condoleanțe Familiei Regale. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe MS Mihai I, Regele României.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: